Fast fashion-ul și impactul negativ pe care-l are asupra omenirii și mediului
În urmă cu puțin timp, un număr consistent de ong-uri, asociații, precum și de persoane publice, atât din România, cât și din Europa, au transmis o scrisoare deschisă Parlamentului European, prin care solicitau adoptarea de urgență a unor măsuri la nivel european în privința stopării consumerismului, în special în ceea ce privește moda, dar și reglementări legate de fast fashion, acest fenomen economic devenind în ultima vreme un real pericol atât pentru mediu, cât și pentru societatea omenească. Printre semnatari ne bucurăm s-o regăsim și pe Manuela noastră, care nu numai că este o susținătoare și o promotoare a upcyclingului,…